Aikido este un mod de viata

mihai

.

La inceputul anilor  ’80‚ fiind student in Bucuresti‚ aveam un coleg ce practica mai multe discipline din artele martiale. Intr-o zi, fiind intr-un grup, colegul nostru a inceput  sa ne vorbeasca despre aikido, o arta martiala pe care o descoperise doar cu cateva luni in urma. Marturisesc ca nu am inteles mai nimic din expunerea lui. Pentru a fi mai convingator, ne-a invitat in dojo pentru a vedea ceea ce incercase sa ne explice. Antrenamentul a fost condus de sensei Serban Derlogea (la vremea aceea era un domn ce se apropia de 50 de ani).

Am urmarit cu uimire un antrenament care nu parea a fi violent, iar practicantii parca se miscau in pasi de dans. De fiecare data uke era pe jos. Am fost extrem de impresionat. La finalul antrenamentului, maestrul le-a povestit cursantilor o mica povestioara cu talc, pe care o voi relata pe scurt….

Intr-o zi, in Japonia inceputului de secol XX, intr-un dojo unde se invatau tainele akido-ului, unul dintre elevi trebuia sa pregateasca alimentele pentru masa celorlalti colegi. In dojo exista regula sa se gospodareasca singuri, pentru ca tot acolo le era si caminul.

Toti ceilalti colegi, impreuna cu maestrul, erau plecati la un antrenament pe malul marii. Eroul nostru era extrem de preocupat de munca lui, cand la un moment da , apare un grup galagios de indivizi inarmati cu sabii si cutite, urland cat ii tinea gura: “unde este maestrul”. Eroul nostru fiind foarte concentrat la rostul lui, le raspunde ca nu stie si ca ar face bine sa plece din dojo. Indivizii considerand  acest raspuns ca fiind obraznic se apropie nepermis de mult de el pentru a-i aplica o corectie…

Cateva ore mai tarziu, apare si maestrul insotit de elevii lui. Tabloul care i se arata in dojo era urmatorul: eroul nostru aseza masa, iar prin dojo imprastiati pe jos erau cativa indivizi cu mainile si picioarele rupte.

-Ce s-a intamplat aici, cat timp am lipsit eu ? intreba maestrul.

-Nimic deosebit, am curatat cartofii, am pregatit masa si au venit niste insi care au intrebat de tine! i-a raspuns elevul.

Talcul  acestei povestioare l-am inteles mult mai tarziu, cand dupa 30 de ani, am intrat din nou in dojo. De data asta pentru a invata tainele ascunse ale acestei arte. Pentru a practica acest sport, trebuie sa ai rabdare, sa fii cu mintea deschisa pentru a intelege unde este punctul de echilibru si cum poti fi in armonie cu adversarul. Acest lucru trebuie repetat si repetat de atatea ori  pana devine un reflex. Doar asa poti simti ce inseamna a fi in armonie cu forta bruta,  violenta ce se poate abate asupra ta. Pentru a ajunge la asa o performanta, trebuie sa muncesti cu multa seriozitate atat cu trupul cat si cu mintea.

Asa este si in viata! Mereu ai un obiectiv de atins. Pana acolo sunt multe obstacole. Cum procedezi cand o forta brutala vine spre tine? Vei sta nemiscat in fata ei? Nu! Te vei feri, pentru a te plasa intr-o pozitie avantajoasa si apoi o vei ”ajuta” sa se duca in alta directie.

Asa a facut si eroul nostru. Obiectivul lui a fost sarcina pe care maestrul i-a dat-o. Nu l-a mai interesat nimic altceva. El isi facea datoria disciplinat, atent  doar la ceea ce maestrul lui ii spusese sa faca. In cazul de fata reflexul de aparare a functionat  instinctiv si astfel si-a realizat obiectivul.

Venim in dojo pentru a ne antrena. Cat timp suntem acolo si mintea trebuie sa fie cu noi. Repetam si repetam, mereu aceleasi miscari si tot de atatea ori descoperim lucruri noi.  Iata ca intr-o zi aluneci pe strada si din reflex te rostogolesti si apoi te ridici si mergi mai departe. Sigur, poate s-au rupt  pantalonii  si s-au  murdarit, poate ai si o vanataie, dar te-ai ridicat si ai plecat mai departe .

Aikido este un mod de viata!

Mihai Voicu