De ce Aikido

fam-panciu

Familia Panciu

Mi-am dorit ca fiul meu  sa faca mai multa miscare, sa devina mai disciplinat, mai atent la cei din jur, cu o  mai buna coordonare motrica. Dupa o documentare intensa am ajuns la concluzia ca toate aceste beneficii pot fi obtinute prin practicarea unei arte martiale, mai precis AIKIDO. Cred ca AIKIDO  i se potriveste.

Am ales AIKIDO AIKIKAI Constanta, Sensei Ion State, la recomandarea unor prieteni.
Am asistat  la antrenamentele fiului meu. Eram fascinata de usurinta cu care se miscau copii, totul era natural, elegant.  Am fost impresionata  si recunosc ca m-a incantat si filozofia AIKIDO-ului, principiile, eficienta tehnicilor.

Schimbari majore am observat la fiul meu din prima luna. Intr-o zi  ne-a spus de ce nu veniti si voi? Noi? Noi avem niste ani, suntem greoi, de abia urcam 4 etaje, nu avem timp si altele. Dar recunosc ca imi doream de mult timp sa practic o arta martiala.

Cand vezi ce fac copiii pe tatami te imaginezi imediat in locul lor, se produce ceva in interior si nu mai ai stare. Atunci trebuie sa iei DECIZIA! Dar e greu, extrem de greu, pentru ca e mult mai usor sa nu faci nimic, sa stai degeaba. Este lupta cu tine.

Puteam sa aleg o sala de fitness, de dans, care imi putea oferi un tonus bun, socializare. Dar AIKIDO imi ofera mult mai mult: echilibru, disciplină, abilitati de autoaparare, armonie.

Intr-o zi am vazut un anunt la Dojo: curs incepatori pentru adulti de la 1 aprilie. Am ajuns pe 10 aprilie 2014. Nu singura. L-am adus si pe sotul meu. Si de atunci venim constant la antrenamente, de trei ori pe saptamana.

Mi-am stabilit restul activitatilor de zi cu zi in jurul familiei si antrenamentelor. Din patru membri ai familiei, trei practica AIKIDO. Ne sustinem unii pe altii si sunt momente cand cate unul mai ezita sau are frustrari sau gasim scuze gen azi nu pot, sunt obosit si atunci exista doi care il motiveaza pe al treilea si il determina sa continue. Si in curand vom avea si al patrulea membru al familiei in marea familie a AIKIDO-ului.

Am reusit sa-mi gestionez mai bine timpul desi nu fac eforturi  mari in privinta asta. Nu am un program rigid.  Si am timp sa fac mai multe activitati in 24 de ore decat inainte de AIKIDO. Si in timpul liber am invatat sa ma detasez de toate problemele care apar inevitabil in viata unui om.  Am ajuns sa vorbesc despre viata mea: inainte de AIKIDO si dupa AIKIDO.

In AIKIDO nu exista competitie. Competiţia este in interiorul nostru si se reflecta in exterior prin felul în care relationam cu noi insine si mai ales cu cei de langa noi si cu societatea in care traim si ne dezvoltam. Si asa am invatat ca singurul adversar de temut pe care il am sunt eu. Am  invatat sa ma cunosc si sa corectez  incet, incet ceea ce ma deranjeaza. Cum?  Totul a plecat de la caderi. La inceput am crezut ca nici in 10 ani nu am sa reusesc sa fac un Mae Ukemi.  Am intrat la scoala caderilor. Inveti la propriu cum sa cazi pentru a nu te rani si sa te poti ridica usor.  Cand privesti de pe margine, un Mae Ukemi pare asa de firesc, de natural, dar pe tatami este ca atunci cand inveti sa mergi, stii ce trebuie sa faci, dar nu te asculta nici mainile, nici picioarele, nici capul. Am facut o tehnica de zeci de ori, explicata in detaliu de Sensei, explicatii la fiecare antrenament si cand trebuie sa fac tehnica nu mai stiu nimic, e un gol, e frustant, dar te motiveaza si mergi mai departe.

Si uite asa, incet, incet te imprietenesti cu corpul tau si incepi sa intelegi de ce te-ai nascut fara piese de schimb, sa iti cunosti interiorul, sa iti marturisesti constient defectele si limitele, incepi sa te eliberezi de tot ceea ce ti-a stat in cale ca sa evoluezi intr-un mod real, natural, incepi sa dai o mai mare importanta virtutilor. Te schimbi pentru ca asa vrei tu. Important este sa vrei, pentru ca toate vin de la sine.

De ce am inceput sa practic de AIKIDO? Motivul este foarte simplu. Cand esti gata, profesorul va aparea. Acest lucru este mai adevarat decat credeam,  pur si simplu tot ce ti se intampla trebuie sa ti se intample pentru ca esti pregatit sau pentru ca ai o lectie de invatat. Nimic nu apare fara un motiv, nimic nu este intamplator !

Pentru mine, AIKIDO este ceva personal, este lupta cu mine si este o cale pe care voi continua sa merg. Aikido a devenit un mod de viata. Inveti sa fii pozitiv, relaxat, impartial si sa respecti eticheta.

Multumesc pentru  daruirea  si entuziasmul si nu in ultimul pentru rand rabdarea cu care suntem indrumati pe calea AIKIDO-ului de catre Sensei Ion State.

Multumesc  de asemenea si echipei  formate si conduse de Sensei Ion State: Sensei Ion Laurentiu, Senpai Cristina Gadea,  Sensei Florian Ionescu, Sensei Gabriel Vasu, Sensei Catalin Lakatos.

Aurelia Panciu