Interviu cu Ion State sensei – Ziarul Timpul

  • Cum ați descrie aikidoul pentru cei care nu au auzit de acest sport?

Nu l-aș defini ca sport ci ca o artă, dealtfel aikidoului îi lipsește ingredientul principal in viziunea legislației sportive și anume competiția. Așa că aș descrie aikido ca o artă marțială necompetițională utilă celor care vor să învețe un sistem de autoapărare eficient, o cale de slefuire a sufletului și caracterului. Pășind pe această cale practicantul se redescoperă în timp pe sine și devine conștient de potențialul său inepuizabil. Acum aș dezvolta ideea celor două laturi ale aikidoului, cea fizică și cea spirituală.

Uke pentru Dorin Marchis sensei

Uke pentru Dorin Marchis sensei

Spuneam că aikido este in primul rând un sistem de autoapărare și aici putem împărți tehnicile în două ramuri, tehnici de fixare și tehnici de proiectare ( de aruncare ). Nu se folosește forța deoarece se acționează asupra articulațiilor, este ca și cum ai lucra cu un sistem de pârghii. Îmi place să le spun începătorilor că într-o primă fază aikido înseamnă fizică și anatomie. Apoi practicantul învață să respire corect și să-și armonizeze respirația cu mișcările. Trebuie menționat că în aikido nu există atac în sensul că practicantul nu va ataca niciodată, el doar apărându-se, însă acest lucru nu înseamnă că nu învață atacurile. Pentru a știi cum să te aperi trebuie să știi de ce să te ferești iar în aikido atacul și apărarea sunt elemente ale aceluiași întreg. ­­­Cum rolurile se schimbă în permanență adică și ataci și te aperi punem la fel de mult accent pe învățarea corectă a atacurilor fie ele lovituri de pumn ori picior sau prinderi. Câteodată chiar cel care se apără inițiază atacul fără să-l finalizeze însă cu scopul de a obține o reacție a partenerului de antrenament astfel încât să-l aducă în situația proprice executării unei tehnici.

După cum se poate înțelege din rândurile de mai sus rezultă că nu putem iniția o competiție în aikido, pe de altă parte aceasta nu există în nicio artă marțială tradițională japoneză. Dealtfel nu este consemnată nicio competiție care să se fi desfășurat în timpul vieții fondatorului aikido ci doar scandalul iscat de unul dintre elevii săi care pentru a atrage mai mulți studenți a introdus un sistem competițional, fapt ce a dus la interzicerea folosirii numelui aikido de către acesta, ca urmare a hotărârii fondatorului aikido, O Sensei Morihei Ueshiba.  Caracterul non-competițional al artelor marțiale  îl putem înțelege mai bine dacă facem referire la istoria Japoniei. Până la unificarea Japoniei, anul 1600 după bătălia de la Sekigahara când luptele între clanuri erau foarte dese existau artele militare, tehnici de luptă al căror scop erau omorârea adversarului care ulterior s-au transformat în arte marțiale moment în care a început să se pună accent pe partea spirituală ca mai târziu unele din aceste arte marțiale să devină sporturi marțiale, parte din ele păstrându-si si latura spirituală, altele axându-se mai mult pe cucerirea de diplome și medalii.

Totuși axarea pe competiție sau non-competiție în artele marțiale reprezintă o opțiune organizațională și chiar personală, în privința aikido eu am ales linia transată de fondatorul acestei arte și continuată de urmașii săi.

A doua latura a aikidoului este cea spirituală care însă nu este accesibilă oricui și nici din primele antrenamente. Așa cum spuneam este o cale a descoperirii sinelui, o cale a conștientizării, transformării și desăvârșirii. Este foarte important că să înțelegi ce faci și de ce faci, fără scopul de a fi mai japonez decât japonezii. Scopul este ca aikido să schimbe omul și nu invers. Respectarea și înțelegerea unor tradiții, a etichetei, a codului Bushido, etc fac din aikido unul dintre cele mai eficiente sisteme de educare si formare a celor tineri dar și de șlefuire a celor  mari. Toate aceste lucruri se extind inevitabil și în afara dojoului ( sala de antrenament ) și duc în final la câștigarea adevăratei lupte, cea a sinelui cu sine însuși.

Despre această transformare a practicantului de Aikido Chiba sensei, unul din elevii fondatorului spunea:

„Pe măsură ce păşim pe calea Aikido, descoperim treptat, cu mirare şi entuziasm, adevăratul sine, acest sine ascuns, alienat şi care, cu tot potenţialul său inepuizabil, rămâne în continuare neatins, nedescoperit de mulţi dintre noi, care mor fără să ştie nimic despre existenţa acestuia.
Aşadar, descoperirea adevăratului trup, cu valoarea şi frumuseţea lui, nu e motiv de comparaţie sau discriminare competitivă, ci are o valoare de sine stătătoare în fiecare individ. De unde decurge şi concluzia inevitabilă că studiul Aikido-ului ca artă este şi trebuie să rămână non-competitiv.”

  • Ce calități trebuie să îndeplinească un practicant al aikidoului?

Îmi place să spun că oricine are două mâini, două picioare și respiră poate începe practica aikido, asta nu înseamnă că toți vor continua, vor ajunge centuri negre sau vor deveni instructori. În primul rând trebuie să fii clinic sănătos, dealtfel la înscrierea în clubul nostru pe lângă formularele care trebuie completate este necesară și o adeverință medicală în acest sens. Cât despre răbdare, atenție, perseverență s.a.m.d. acestea sunt calități care se pot educa în timp dacă nu le ai la început, cu condiția să-ți dorești și să accepți propria schimbare.

 

  • Cum ați descoperit acesta artă marțială și când ați început s-o predați ?

Am început artele marțiale în 1991 cu Cezar Cristea sensei, un profesor de care am rămas atașat până în ziua de azi și cu care mă întâlnesc cu drag ori de câte ori putem. Sub îndrumarea lui am studiat Karate Wado-Ryu. Tatăl meu insista să practic aikido sau kendo așa că în 1994 am început studiul primelor elemente din aikido cu sensei Adrian Stan. Deoarece dojoul s-a desființat, în 1998 m-am înscris la sala de la Ecran Club care se afla lângă Politehnica și era condusă de Dan Ionescu sensei. În paralel am mai praticat regulat sau ocazional și alte stiluri de arte marțiale: Shotokan, Goju-ryu, Judo, Wushu și Kendo însă aikido a exercitat o atracție irezistibilă.

Alaturi-de-Christian-Tissier-sensei

Alaturi de Christian Tissier sensei

În 2000 m-am mutat în Constanța și cum aici nu exista niciun dojo de aikido pentru a putea să-mi continui antrenamentele am format o grupă de studiu. Cum nu aveam o sală de antrenament practica se desfășura sub cerul liber și atât timp cât nu ploua, ningea ori era foarte frig nu era nicio problemă să ne antrenăm pe plajă ori în parc. Nu am căutat niciodată condiții ”luxoase„ de antrenament, am considerat că fondul este mai important decât forma. Am ținut legătura cu Ionescu sensei la ale cărui stagii am participat și deasemenea l-am invitat să țină stagii la Constanța, dealtfel clubul nostru alături de alte cluburi din țară este unul din membri fondatori ai Federației Române de Aikido, organizație care este și în prezent condusă de dânsul.

În 2010 am participat la primul seminar de aikido condus de un maestru japonez, Yokota Yoshiaki sensei, acesta fiind directorul departamentului de instructor de la Hombu Dojo, Tokyo, Japonia. Deoarece a fost un seminar ce mi-a ridicat semne de întrebare asupra modului cum practic aikido, lucruri care poate nu mi-au fost explicate sau poate nu le-am înteles eu am decis să particip la un al doilea seminar condus de un alt maestru japonez de la Aikikai Hombu Dojo, Yukimitsu Kobayashi sensei. Cum și în tehnica acestuia am găsit ceea ce simțeam că îmi lipsește am decis să mă alătur Fundației Române de Aikido Aikikai, una din cele două organizații naționale ce au recunoasterea Aikikai. Din pacate această decizie de dublă afiliere nu a fost bine primită de unii dintre membrii comitetului director ai Federației așa că am decis să activez doar în cadrul Fundației Române de Aikido Aikikai fiind locul unde mă regăseam. Trecerea de la un sistem la alt   sistem nu a fost ușoară, nici pentru mine și nici pentru elevii mei, însă prin multă muncă și o îndrumare corectă am reusit să depășim diferențele dintre noi și colegii noștri din Fundație. Cum gradele obținute înainte la nivel yudansha ( la acea vreme aveam 3 dan F.R.A. ) nu se echivalează de către Aikido Hombu Dojo după un an și jumătate am fost examinat si am obtinut nivelul shodan ( 1 dan Aikido Aikikai ) conform regulamentului Aikikai. Deasemenea toți elevii mei care nu erau centuri negre au trebuit să treacă printr-un examen foarte exigent de echivalare.

În prezent profesorul meu este Dorin Marchis sensei, un om ce reprezintă în viziunea mea noțiunea de mentor și model.

Atât lui cât și celorlalți ce au contribuit la formarea mea se cuvine să le mulțumesc și să-i asigur de întreaga mea considerație.

  • Ce satisfacții ați avut de-a lungul acestei cariere de instructor?
Uke-pentru-Waka-sensei-Mitsuteru-Ueshiba

Uke pentru Waka sensei Mitsuteru Ueshiba

Nu aș numi-o carieră, pentru mine aikido înseamnă pasiune, multă pasiune, de aceea câteodată sunt chiar pătimaș când vine vorba de aikido. Pe calea Aikido am avut atât satisfacții cât și insatisfacții. Cum am mai spus am început să predau aikido nu din vreo dorință de a face carieră ca profesor de aikido, dorință care în viziunea mea este una meschină ce te îndepărtează de adevăratul aikido,  ci pentru că pur și simplu nu preda nimeni aikido în Constanța iar pentru mine să deschid un dojo a fost singura modalitate la acea vreme de a-mi continua antrenamentele. Mă bucur că am adus aikido în Constanța și că l-am dezvoltat, în prezent fiind 7 dojouri Aikido Aikikai ( 2 publice și 5 private ) în Constanța și câte unul în Eforie, Mangalia și Năvodari și dezvoltarea lor va continua și în alte orașe din județ. Sunt fericit că avem o grupă de yudansha ( centuri negre ) foarte bine pregătită din toate punctele de vedere. Desigur regret că unii practicanți care promiteau mult au renunțat la aikido din diverse motive, independente de ei. Îmi doresc să promovăm cât mai mult aikido astfel încât el să fie practicat de cât mai mulți.

Pe de altă parte mă bucur că acum facem parte din Aikikai, organizația ale cărei baze a fost pusă de fondatorul aikido, O Sensei Morihei Ueshiba, organizație care cuprinde aproximativ 90% din practicanții de aikido la nivel mondial, restul făcând parte din organizații independente. Nu este ușor să faci parte din Aikikai însă orice efort merită pentru a fi cât mai aproape de sursă, centrul aikidoului. Trebuie să înțelegeți că japonezii sunt foarte atenți la detalii, românescul „las-o că merge și așa” nu se regăsește în cultura lor, de aceea se pune accent foarte mult pe stăpânirea tehnicilor de bază în cele mai mici amănunte, abia după aceea practicanții învață și variațiuni ale lor. Cred că aceasta este abordarea corectă altfel aikido ar fi ceva frumos pe dinafară și gol pe dinăuntru, o înșiruire grotească de mișcări în care partenerii de antrenament se mint reciproc.

Nu vreau să spun că în organizațiile non-aikikai lucrurile sunt greșite, în definitiv fiecare cum își așterne așa doarme, ci doar că eu după ceva ani de cercetări și încercări am considerat ca Aikikai este organizația cea mai apropiată de învățăturile fondatorului, dealtfel ea este condusă conform tradiției japoneze iemoto  de un urmaș al acestuia. Dojourile afiliate aikikai folosesc în descrierea lor sintagma Aikido Aikikai.

Și încă ceva foarte important, anul acesta 20 de constănțeni vor participa la Congresul Federației Internaționale de Aikido ce va avea loc in Takasaki, Japonia, un eveniment foarte important unde se vor întâlni practicanți din toată lumea ce se vor antrena sub îndrumarea celor mai mari maeștri din lume, unii dintre ei fiind elevi direcți ai fondatorului. Pentru a putea face parte din Federația Internațională de Aikido este necesar ca organizația națională dintr-o țară să aibă recunoasterea Aikikai.

 

  • Când, unde și de ce trebuie aduși copiii la aikido?

În general cu copiii lucrăm de la vârsta de 5 – 6 ani însă am avut suprize plăcute și cu cei de 4 anișori ceea ce ne-a încurajat să facem și grupe de copii cu vârsta între 4 și 7 ani. În funcție de vârstă și abordarea metodei de conducere a antrenamentului este diferită, la cei mai mici insistăm pe disciplină, dezvoltarea calităților motrice și reproducerea schematică a tehnicilor. Cu cât sunt mai mari antrenamentul se diversifică, se insistă asupra detaliilor, crește viteza de execuție, etc.

De ce ar trebui să practice copiii și nu numai aikido? În primul rând pentru creșterea stării de sănătate, pentru creșterea încrederii în sine, pentru a putea face față unui conflict, pentru disciplină și chiar pentru ați face prieteni noi.

Cum putem fi găsiți? În mediul virtual ne găsiți pe www.aiki.ro iar dojoul principal este în Constanța pe strada Unirii nr. 67, unde antrenamentele se desfașoară pe grupe diferite, atât pentru copii cât și pentru adulți de luni pâna sâmbătă.

Punem accent pe calitatea aikidoului pe care îl predăm de aceea și gradele sunt acordate în urma unui examen exigent deoarece considerăm ca mai important decât să ai este să știi. Este foarte important să nu ne mințim proprii elevi acordandu-le grade pentru un nivel tehnic pe care nu îl stăpânesc.

Așadar cei care doresc să învețe și să practice aikido într-o manieră serioasă, constantă, conștiincioasă, într-o autentică formă japoneză sunt bineveniți să ni se alăture.

Ates Casimceali